Ţăruşii lui Făgădău ucid. Lege şi dreptate în Constanţa

0

Sâmbătă, în Constanţa, la intersecţia străzilor Mihai Viteazu şi Constantin Brătescu, în urma unei coliziuni între o motocicletă triciclu şi două autoturisme, pasagera de pe triciclu, Mihaela Şerban, de 44 ani, a fost proiectată peste un stâlp de ghidare de la marginea trotuarului, suferind un traumatism abdominal prin evisceraţie. Ca urmare a leziunilor, Mihaela Şerban a decedat la spital.

Această tragedie este şocantă, m-a întristat şi m-a indignat. M-am exprimat public, acuzând responsabilitatea Primăriei Constanţa, concret a primarului Decebal Făgădău, din cauză că victima şi-a pierdut viaţa ca urmare a leziunilor produse de stâlpul de ghidare peste care a fost proiectată, adică unul dintre ţăruşii bătuţi prin toată Constanţa la ordinul lui Făgădău.

Printre factorii care stau la baza siguranţei rutiere, pe lângă conducătorii auto, se află şi starea drumurilor, pentru aceasta fiind responsabil administratorul drumului, în cazul acesta Primăria Constanţa. Am arătat într-o postare pe acest subiect că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a dat dreptate unei constănţence care a cerut de la Compania Naţională de Autostrăzi despăgubiri de 1 milion de euro pentru că i-a fost amputată o mână după ce autoturismul în care se afla a intrat într-un parapet de pe marginea drumului care nu era conform cu standardele şi reglementările în vigoare.

În asemenea cazuri, Instanța stabilește proporția vinovației între conducătorul auto și administratorul drumului.

Stâlpii se pun după lege, nu după cum vrea Făgădău

Stâlpii de ghidare fac parte din infrastructura de transport şi din acest motiv trebuie omologaţi, pentru a putea fi puşi pe drumuri publice numai dacă există garanţia că respectă legislaţia în vigoare şi nu pun în pericol siguranţa oamenilor. Ca atare, aceşti stâlpi trebuie să primească agrementul tehnic de la Institutul Naţional de Cercetări în Transporturi INCERTRANS şi să primească avizul tehnic de la Consiliul Tehnic Permanent pentru Construcţii.

Eu nu sunt procurorul de caz şi nici nu sunt de la Inspectoratul de Stat pentru Construcţii sau de la altă autoritate, ca să pot stabili dacă ţăruşii lui Făgădău au agrementele şi avizele tehnice necesare. Spun doar că m-am uitat pe un caiet de sarcini întocmit de Primăria Constanţa şi avizat de primarul Decebal Făgădău cu semnătura sa, pentru achiziţia a 500 bucăţi stâlpi de ghidare şi nu am citit acolo vreo condiţie obligatorie privind omologarea produsului respectiv (2). Acesti stâlpi de ghidare sunt reglementaţi şi prin Codul Rutier, care spune că stâlpii de ghidare nu trebuie să fie din materiale dure. Însă stâlpul care i-a luat viaţa Mihaelei Şerban este metalic. Normele europene prevăd şi o anumită înălţime a stâlpilor pentru a reduce riscul accidentărilor de exemplu în cazul căderii unui trecător care a alunecat. Stâlpii de la intersecţia Mihai Viteazu cu Constantin Bărăscu, unde s-a petrecut nenorocirea, sunt scurţi, ceea ce favorizează vătămarea unei persoane care cade accidental peste ei.

Oare de ce nu ar fi interesată Primăria Constanţa de achiziţionarea de stâlpi de ghidare în conformitate cu legea şi care au obţinut agrementele tehnice şi avizele tehnice? Cine ştie, poate pentru că vreo firmă de casă îi aduce cu containerul din China, şi acolo sunt mai ieftini, dar nu în concordanţă cu Directivele Europene de reglementare.

Elementele de infrastructură se amplasează pe marginea drumurilor doar cu aviz de la serviciul de specialitate din Primăria Constanţa şi de la Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa. Mai precis, în cadrul Primăriei Constanţa funcţionează Direcţia funcţionare servicii publice, care se ocupă cu probleme legate de traficul rutier, marcaje rutiere etc iar în cadrul IJP Constanţa este Serviciul rutier, care coordonează şi controlează activitatea în domeniile sistematizare, control tehnic şi legalitate transporturi.

Pe lângă verificarea existenţei agrementelor tehnice şi avizelor tehnice pentru stâlpi, cercetarea din cazul Mihaela Şerban ar trebui să verifice şi dacă aceşti stâlpi de ghidare au fost amplasaţi pe domeniul public cu avize de la Direcţia funcţionare servicii publice din Primărie şi de la Serviciul rutier din cadrul IJP Constanţa sau primăria a amplasat stâlpii ilegal, fără aviz.

Traficul şi infrastructura de transport la cheremul unor incompetenţi

Tot ceea ce tine de trafic şi de infrastructura de transport în Constanţa este un dezastru, pentru că este la cheremul unor indivizi care pe lângă faptul că nu au nicio pregătire, nu au nici respect faţă de legi, nici dragoste faţă de oraş şi înţelegere faţă de locuitorii săi. Vă spun doar că Directivele Europene sunt obligatorii în România, din moment ce suntem stat membru UE. De exemplu, există Directivei 2008/96/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind gestionarea siguranței infrastructurii rutiere, de care alde Făgădău cu siguranţă că nici nu au auzit, deşi este transpusă în legislaţia românească prin Ordin al ministrului Transporturilor. Printre altele, Directiva interzice orice lucrare de infrastructură de transporturi dacă mai înainte nu s-a făcut un audit din punct de vedere al siguranţei traficului. Chiar credeţi că Făgădău a făcut vreun audit mai înainte să se apuce de bătut ţăruşi prin oraş?

Sunt multe de spus, de la studiul BERD şi până la lipsa unui Master Plan al Constanţei, dar mă opresc aici deocamdată. Cert este că traficul este o problemă complexă în toate oraşele din lume. Problemele de trafic, de fluenţa şi siguranţa acestuia le rezolvă specialiştii, ca urmare a unor studii complexe, nu sunt la discreţia unui individ ca Decebal Făgădău. De exemplu, la Bucureşti studiile au fost făcute de maeştrii recunoscuţi ai traficului, adică japonezii. Marile proiecte pentru Bucureşti, cum ar fi Pasajul Basarab, Pasajul Văcăreşti, parcarea subterană de la Universitate şi altele s-au făcut pe baza studiului JICA – Agenţia Japoneză de Cooperare Internaţională.

La noi Făgădău bate ţăruşi. Atât îl duce pe el mintea. Pentru orice persoană de bun simţ cred că a devenit evident că singura şansă a Constanţei este să scăpăm de ocupantul străin PSD, pentru a putea pune în valoare energiile oraşului şi a-I reda măreţia.

Hai Constanţa❗️Hai România❗️🇹🇩

#ConstantaDragosteaMea💖

(1) https://www.nicoletaploscaru.ro/iccj-pentru-moartea-mihaelei-serban-e-de-vina-primaria-constanta/

(2) http://www.primaria-constanta.ro/docs/default-source/documente-pwpmc/Achizitii-publice/achizitii-publice-publicate/075/caiet-de-sarcini-achizitie-stalpi-de-ghidare-din-plastic.pdf?sfvrsn=2

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here