Se vrea o Catalonia în Ardeal. Idioţii utili lucrează pentru spargerea României şi izolarea Constanţei

1

La doar o săptămână de la sărbătorirea Centenarului Marii Unirii de la 1918, patru primari PNL, Ilie Bolojan de la Oradea, Emil Boc de la Cluj-Napoca, Gheorghe Falcă de la Arad şi Gheorghe Robu de la Timişoara au semnat la sediul primăriei din Timişoara un document prin care au întemeiat o aşa-numită „Alianţă a Vestului”. Pe scurt, ei spun că s-au săturat de Bucureşti care nu poate conduce ţara şi iau ei lucrurile pe cont propriu, că separat de Bucureşti se vor umfla de fonduri europene şi vor face şi infrastructură şi autostrăzi şi căi ferate şi prin oraşele lor vor umbla câinii cu covrigi în coadă.  Însă efectul a fost deplorabil, a fost un semnal de separatism şi regionalizare, chiar dacă ei susţin că au avut cu totul alte intenţii.

Iredentiştii unguri au înţeles că ei nu au nicio şansă în Transilvania  cu 17%  din populaţie.  Populaţia maghiară a scăzut de la 1,7 milioane în 1989 la 1,25 milioane în 2011 iar acum probabil sunt şi mai puţini. Soluţia iredentiştilor unguri pentru spargerea României ar fi să creeze o stare de nemulţumire printre românii ardeleni şi bănăţeni, împotriva „Bucureştiului” care ar fi corupt şi incompetent şi nu poate atrage fonduri europene, precum şi a „miticilor”, adică românii din Vechiul Regat, care le-ar mânca lor banii. Ideea este o prostie, dar a prins, din cauza frustrărilor provinciale. „Salvăm Clujul de Bucureşti, taxele noastre să îmbogăţească Ardealul, nu Capitala!”, spune nu întâmplător în limba română un afiş electoral al UDMR. Ce deosebire este între discursul iredentiştilor udemerişti şi cel al idioţilor utili din Alianţa Vestului? Eu zic că niciuna.

 

(Foto) Panou electoral al UDMR de la alegerile din 2016

 

  Plus că unii dintre aceşti primari se tot gudură pe lângă udemerişti ca să aibă majorităţi de 2/3 în consiliile locale, necesare conform legii pentru decizii privind patrimoniul. Pentru care motiv primarul Oradei, Ilie Bolojan, a decis să mute statuile lui Mihai Viteazul şi Emanoil Gojdu din centrul oraşului într-un fost cimitir, dacă nu să-i pupe în fund pe iredentiştii din UDMR?

 

(Foto) Renegatul român Sabin Gherman militează pentru spargerea României

  Pe 12 octombrie 2018 s-a semnat la Cluj-Napoca o aşa-numită „Declaraţie româno-maghiară în anul Centenarului” prin care se cere autonomia teritorială a ungurilor din Transilvania, unde alături de agentul iredentist Tokeş Laszlo au semnat şi români renegaţi ca neo-marxistul Cristian Pârvulescu de la SNSPA, Mircea Toma de la ActiveWatch, ori Sabin Gherman, autorul manifestului „M-am săturat de România”, din anul 1998, în prezent editorialist la Newsweek România.  Pe 3 decembrie 2018 UDMR a depus la Parlament un proiect de lege privind autonomia. Eu am dat atunci alarma pe siteul meuhttps://www.nicoletaploscaru.ro/a-sosit-timpul-sa-le-cer-socoteala-tuturor-parlamentarilor-de-constanta/ Discursul Alianţei Vestului şi perioada de lansare a acesteia sunt în perfectă rezonanţă cu campania autonomistă şi iredentistă a ungurilor, indiferent dacă primarii PNL implicaţi au avut sau nu această intenţie şi indiferent dacă ei neagă indignaţi.

 

Budapesta laudă înfiinţarea Alianţei Vestului

 

 

Degeaba neagă primarii reuniţi în Alianţa Vestului că aceasta ar servi unor scopuri autonomiste şi iredentiste. Laudele venite de la Budapesta confirmă pe deplin această acuzaţie. MTI este agenţia publică de ştiri a Ungariei, deci oficina de propagandă a Guvernului Orban Viktor. Pe 28.12.2018 MTI a publicat un raport privind situaţia maghiarilor din Transilvania, unde sunt prezentate diferite aspecte pozitive sau negative din perspectiva Budapestei. MTI enumeră şi înfiinţarea Alianţei Vestului. Iată ce spune oficina de propagandă a Budapestei:

În Anul Centenar, primarii a patru mari oraşe transilvănene
s-au săturat de faptul că Bucureştiul nu îşi face datoria care-i
revine pentru ca oraşele lor să se dezvolte din fondurile UE. Prin
urmare, Cluj-Napoca, Timişoara, Arad şi Oradea au creat Alianţa
Vestului pentru a încerca să obţină astfel fonduri UE ce revin
României, dar pe care Bucureştiul nu este în stare să le atragă”

https://www.hirado.hu/2018/12/28/in-anul-centenar-situatia-maghiarilor-din-transilvania-nu-s-aimbunatatit-dar-nici-nu-s-a-inrautatit-analiza/

Ce mai spuneţi acum Boc, Bolojan, Roibu şi Falcă? În folosul cui este iresponsabila voastră manifestare?

 

Adevărul despre diferenţele de dezvoltare dintre regiunile României

 

Am vrut să văd pe ce se întemeiază discursul celor care „s-au săturat de România” şi care invocă parazitarea Transilvaniei de către celelalte provincii istorice. Am dat pur şi simplu „pib judeţe” pe Google. Produsul Intern Brut (PIB), calculat la Paritatea Puterii de Cumpărare Standard (PPS), arată că pe primul loc în ţară în 2016 se situa Bucureşti, cu 22,7 mii euro pe locuitor PIB (în preţuri curente) sau 45,3 mii euro calculat la PPS (paritatea puterii de cumpărare standard). Bucureşti are astfel un PIB ce reprezintă 156% din media UE, în timp ce media pe ţară a României este de 59% din media UE. PIB-ul pe locuitor din Bucureşti este mai mare decât cel din Berlin, Roma sau Madrid. Pe locul 2 în România se află judeţul Constanţa, cu 85% din media UE. 

După PIB-ul nominal pe locuitor calculat de Institutul naţional de statistică, pe primul loc în clasamentul în din 2016 este Capitala, cu un nivel al PIB/locuitor de 22.878 euro, şi judeţele Constanţa (12.319 euro/locuitor), Cluj (11.089 euro/locuitor), Timiş (10.830 euro/locuitor), Prahova (10.717 euro/locuitor), Braşov (10.280 euro/locuitor) şi Ilfov (10.212 euro/locuitor), acestea fiind singurele zone în care valoarea PIB depăşeşte pragul de 10.000 euro/locuitor.

În ce priveşte taxele colectate la nivel local, Bucureşti, Ilfov şi Constanţa au asigurat circa jumătate din total în 2016. După regiunile de dezvoltare care există în România, pe primul loc la taxe colectate este Regiunea Bucureşti-Ilfov, cu peste 39 miliarde lei sau 36,9% din total, urmată de Regiunea de Sud-Est, unde se află şi judeţul Constanţa, cu 12,93 miliarde lei sau 12,22 % din total. Regiunea de dezvoltare de Nord-Vest, administrată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj-Napoca este abia pe locul 3, cu 11 miliarde lei sau 10,4% din sumele colectate la nivel regional. În Regiunea de Dezvoltare de Nord-Vest se află şi Clujul lui Boc şi Oradea lui Bolojan, care chipurile s-au supărat pe Bucureşti, de fapt pe Româniahttp://www.analizeeconomice.ro/2016/10/salvati-romania-de-demagogii-din-udmr.html Cât despre judeţele Harghita şi Covasna, acestea sunt falimentare şi nu ar putea rezista fără transferurile de la buget, din banii tuturor românilor.

În Transilvania şi Banat există acelaşi model social-economic ca în restul ţării. La fel ca şi în Dobrogea sau Muntenia, în Transilvania există insule de dezvoltare reprezentate de marile oraşe, înconjurate însă de sărăcie. Se face o intensă propagandă pentru realizările de la Oradea ale primarului Ilie Bolojan, dar nu se spune şi întreg adevărul. Judeţul Bihor, a cărui capitală este Oradea, este unul dintre judeţele sărace ale ţării, cu un PIB de numai 6000 euro pe locuitori, comparativ cu judeţul Constanţa, care are un PIB de 12.000 euro pe locuitor. Judeţele Sălaj şi Bistriţa-Năsăud sunt şi ele sărace. 

Problema diferenţelor de dezvoltare între regiunile ţării, care ar putea genera autonomism şi separatism va deveni însă acută dacă se continuă actualele politici de dezvoltare regională, pentru că decalajele de dezvoltare dintre Oltenia şi Moldova pe de o parte şi Bucureşti sau Transilvania de cealaltă parte cresc rapid, şi când aceste diferenţe vor deveni majore, există riscul să se îndeplinească visul regionaliştilor, autonomiştilor şi iredentiştilor. Anume să apară în Transilvania-Banat un egoism local de genul celui din Nordul Italiei sau Catalonia.

Diferenţele de dezvoltare dintre provinciile istorice nu ţin de vreo diferenţă genetică dintre români, de vreun presupus specific local al ardelenilor sau bănăţenilor, şi cu atât mai puţin depind de moştenirea „Imperiului”, de opresiunea austro-ungară, după care în prezent unii idioţi utili sunt nostalgici. Totul ţine de poziţie geografică şi mai ales de infrastructură. Pentru aceasta  investitorii străini nu vor alege Moldova în condiţiile actuale, pentru că şi-ar lungi ciclul de producţie cu cel puţin o zi în lipsa autostrăzilor. Acum câţiva ani Renault se plângea că pierde 68 euro la fiecare Dacia exportată din cauză că nu se face autostrada Piteşti-Sibiu şi ameninţa că îşi va muta producţia în Maroc.


În aceste condiţii, este inexplicabilă politica privind infrastructura, indiferent de partidul care s-a succedat la guvernare. În Moldova şi Oltenia nu există nici un metru de autostradă, în timp ce în Transilvania se tot inaugurează câte o bucăţică. De altfel cea mai mare parte a bugetului pentru investiţii al României este orientat spre Transilvania, exact la cei care se plâng cu lacrimi de crocodil că România şi Bucureştiul i-ar defavoriza. În bugetul pe anul 2018, Ministerul Trasporturilor, cel mai mare investitor, pentru investiţiile din Moldova s-au alocat doar 2,3% din total. https://adevarul.ro/locale/iasi/cum-umilita-moldova-impartirea-banilor-cea-mai-saraca-regiune-romania-doar-24-transporturi-proiectul-buget-2018-1_5a32615f5ab6550cb83070ac/index.html

În anul 2015 în bugetul Companiei Naţionale de Autostrăzi  pentru Transilvania au fost prevăzuţi de 10 ori mai mulţi bani decât pentru Moldova. https://www.mediafax.ro/economic/cati-bani-au-fost-investiti-in-infrastructura-din-romania-transilvania-a-primit-2-mld-lei-pentru-drumuri-anul-trecut-moldova-de-zece-ori-mai-putin-15276682

Pe de altă parte, după ce că Transilvania şi Banat sunt preferate de investitorii străini pentru avantajul apropierii de reţeaua europeană de autostrăzi, guvernanţii dirijează spre acele provincii investitorii, de parcă ar face deliberat jocul autonomiştilor şi iredentiştilor. Pentru care motiv premierul Dacian Cioloş a acceptat pretenţia francezilor de la Airbus ca elicopterele Super Puma să se facă la Braşov şi nu la Craiova, unde a propus iniţial partea română şi unde avem industrie aviatică? Cunosc multe alte asemenea exemple, care ar putea face obiectul unei analize separate.

Programul degeaba al Alianţei Vestului. Demagogie şi proiecte antinaţionale. Izolarea Constanţei

 

 

Programul Alianţei Vestului este plin de generalităţi şi vorbe goale ca „vom încuraja, vom sprijini, vom urgenta etc”, asupra cărora nu insist. Ideea principală a AVE ar fi că Bucureştiul nu e în stare să atragă fonduri europene şi atunci iau ei, primarii respectivi această problemă pe cont propriu. Imediat au fost sancţionaţi de Corina Creţu, care a spus că ei nu vor putea accesa direct fonduri de la Bruxelles în exerciţiul financiar 2014-2020. Atunci primarii AVE au dat-o la întors, pretinzând că ei de fapt s-ar pregăti pentru exerciţiul financiar 2021-2027. Deci principalul scop pentru care s-a înfiinţat AVE este o minciună. Ei îşi propun proiecte care nu sunt de competenţa primarilor, de exemplu autostrăzi sau căi ferate. 

Între acestea, atrag atenţia unele proiecte de infrastructură, menite mai degrabă să promoveze interesul altor state decât interesul României, dar la care idioţi utili din România au aderat cu entuziasm. 

Interesul României este dezvoltarea conexiunilor Est-Vest, pentru a se putea conecta la Europa Occidentală. Interesul României intră în coliziune cu interesul Poloniei şi Ungariei de a face conexiuni pe axa Nord-Sud a Europei. Cu toate acestea, demnitari români au semnat în numele României participarea la proiectul Via Carpathica, vezi harta. Se vrea o autostradă sau un drum expres care să lege Ungaria şi Polonia de portul Salonic din Grecia, proiect în care România nu are nici un interes. Ungurii şi polonezii au desenat cu creionul pe harta României şi le-a ieşit un drum pe lângă frontiera de Vest, pe traseul Oradea-Arad-Timişoara-Lugoj-Calafat, pe care românii l-au acceptat inexplicabil, şi iată că şi primarii din AVE îl susţin. 

Proiectul poate că este bun pentru interesul străinilor, dar pentru interesul naţional românesc precum şi pentru interesul Constanţei este o nenorocire.

-Nici un stat nu-şi face autostradă de-a lungul frontierei şi nici un finanţator nu ar plăti pentru asemenea aberaţie❗️

-Via Carpatica nu ar contribui la dezvoltarea României, ci la interesele Ungariei şi Poloniei❗️

-Un buget alocat pentru asemenea aberaţie ar deturna bani pentru proiecte cu adevărat utile ţării noastre, prevăzute în master-planul de transport al României şi situate pe coridoarele de transport europene stabilite de Comisia Europeană, deci eligibile pentru fonduri europene. Via Carpatica nu este coridor european şi nu este eligibil pentru fonduri europene. Ar urma să plătim de la bugetul nostru ca să facem interesele Poloniei şi Ungariei❗️

-Nu se ştie cum, dar pentru conexiuni între Transilvania şi Vechiul Regat, de la autostrăzi şi căi ferate la conducte de gaze nu se găsesc nici bani nici voinţă politică, dar pentru a lega Transilvania de Ungaria şi Austria se găsesc imediat de toate❗️

-Autostrada Piteşti-Sibiu este coridor european şi va lega Constanţa de Europa. Aceasta este prioritate naţională în domeniul infrastructurii şi nu Via Carpatica şi cu atât mai puţin autostrada Timişoara-Belgrad❗️

-Din diferite motive, inclusiv lipsa de viziune a guvernanţilor care se joacă cu creionul în mod iresponsabil pe harta infrastructurii de transport a României, Constanţa este aproape izolată de principalele căi de transport. Dacă acum capacitatea de operare de 120 milioane tone pe an a Portului Constanţa este folosită doar la jumătate, în cazul realizării proiectelor aberante, Portul va dispărea de tot, va deveni pustiu. Această posibilitate face obiectul următoarei mele analize şi vă încurajez să urmăriţi www.nicoletaploscaru.ro . Până atunci, vă spun pe scurt cum e cu Via Carpatica.

Porturile străine au furat din traficul Constanţei. În Vest, portul Koper din Slovenia atrage traficul din Europa Centrală. De câţiva ani, din ce în ce mai mulţi dintre agenţii economici din vestul României, Arad, Oradea, Timişoara, se folosesc de serviciile portuare din Koper şi au renunţat la Constanţa. Uite aşa se deşiră ţara noastră. Neefectuarea lucrărilor de dragaj pe Dunăre, inclusiv pe sectorul bulgăresc, influenţează transportul de mărfuri şi pasageri, creşte costurile de operare, duce la nerespectarea termenelor. Mai mult, mărfurile sunt redirecţionate spre alte porturi din Europa în dauna traficului fluvial pe Dunăre şi prin Portul Constanţa. De exemplu, cărbunele cocsificabil pentru combinatul de la Dunajvaros (Ungaria) a fost parţial redirijat spre portul  Bakar (Croaţia), în timp ce laminatele din Austria şi Polonia pentru India şi Rusia au fost redirijate către porturi din Marea Adriatică, iar şrotul de soia pentru Serbia şi Ungaria, un milion de tone anual, se transportă prin portul Rotterdam, o rută ocolitoare (Rotterdam – Serbia). http://portbusiness.ro/fluviul-dunarea-portul-constanta-si-porturile-fluviale-romanesti-joaca-un-rol-important-avand-in-vedere-ca-romania-se-afla-la-granita-de-est-a-ue-iar-dunarea-si-portul-constanta-constituie-puncte-de/ 

Deci foştii clienţi din Ungaria şi Serbia ai navigaţiei fluvio-maritime legate de Portul Constanţa s-au reorientat spre porturile din Croaţia şi Slovenia. Pe lângă aceştia, s-au reorientat spre porturile de la Adriatica şi agenţii economici din Vestul României, renunţând la traficul prin Constanţa, ceea ce este dureros. Prin Via Carpatica se urmăreşte legarea Vestului României de Portul Salonic, pentru a desfiinţa de tot Portul Constanţa. Dacă un vapor vine din Mediterana Orientală sau din Canalul Suez cu marfă pentru Timişoara sau Oradea, acesta va alege să descarce în Salonic iar marfa va pleca în containere pe Via Carpatica. De ce să ocolească mii de km prin Bosfor şi Constanţa iar de aici să traverseze ţara de la Est la Vest? Şi de ce să facem Via Carpatica pe banii noştri? Orice român de bună credinţă şi mai ales orice constănţean ar trebui să se opună proiectului Via Carpatica suţinut acum şi de primarii din Alianţa Vestului.

 

Tupeul şi ipocrizia lui Boc, Bolojan şi Falcă

 

Orice ar spune cei patru primari PNL din Ardeal este evident că discursul lor despre ineficienţa Bucureştiului şi despre cum vor ei să se adreseze direct la Bruxelles este identic cu cel al iredentiştilor unguri. Însă faptul că chiar aceşti indivizi s-au săturat de Bucureşti, adică de România, este de un tupeu incredibil. Emil Boc se face că a uitat că el însuşi, în calitate de prim-ministru timp de mai bine de trei ani a fost „Bucureşti” şi „România”. De ce nu a făcut atunci ce trebuia în domeniul absorbţiei fondurilor europene, dezvoltării regionale sau reformei în administraţie? Cum vine el acum, după ce a condus România ca preşedinte de partid şi prim-ministru, să spună că ţara nu e bună şi Ardealul o ia pe cont propriu? 

 

(Foto) Sorin Apostu, primar la Cluj-Napoca pus de Emil Boc

 

Cât timp Boc a fost prim-ministru l-a sprijinit să fie ales primar pe omul său de încredere, Sorin Apostu, care a fost judecat şi condamnat pentru fapte de corupţie. Un nemernic care lua taxă de protecţie până şi de la amărâţii care vindeau pepeni pe trotuar. Boc, dacă eşti revoltat pe birocraţia şi ineficienţa Bucureştiului ce zici de creaţia ta, Sorin Apostu, primarul din Cluj-Napoca?

Emil Boc se dă primar şi ardelean competent pe banii tuturor românilor. Atunci când era prim-ministru, Boc a avut grijă în anul 2011 să aloce din fondul de rezervă al primului-ministru suma de 14 milioane euro pentru a finanţa stadionul „Cluj Arena”, construit cu banii Consiliului Judeţean. Emil Boc e supărat pe România pe care a condus-o ca premier. A uitat ce politică de dezvoltare regională a patronat el personal cu Elena Udrea ministru al Dezvoltării Regionale. A uitat de terenurile de fotbal în pantă ori de telegondola lui Pinalti de la Piatra-Neamţ. Acum vrea să fie sub altă capitală decât sub Bucureşti.

La fel de ipocrit şi impertinent este Ilie Bolojan. Şi el se dă primar ardelean oprimat de Bucureştiul ineficient. Însă acest individ a fost el însuşi „Bucureşti”, pentru că a fost secretar general al Guvernului Tăriceanu şi îi treceau toate prin mână. Înainte de aceasta Bolojan a fost prefect de Bihor, adică reprezentant al Guvernului României în judeţul respectiv. Cum vine asta? Omul suferă de sindromul personalităţii multiple ca Emil Boc? Adică personalitatea numărul 3, Ilie Bolojan bucureşteanul, oprimă Oradea ca prefect şi secretar general al Guvernului, iar personalitatea numărul 8, Ilie Bolojan primarul ardelean harnic, cinstit şi eficient, salvează Oradea de incompetentul Bolojan nr 3, demnitarul regăţean, hoţ şi incompetent de la Bucureşti?

Să nu mai spun de primarul Gheorghe Falcă din Arad, foarte influent ca vicepreşedinte al fostului partid de guvernământ PD-L dar şi ca fin al lui Traian Băsescu. Falcă punea miniştri. În această calitate el ne-a pricopsit cu mai multe genii din Arad, trimise de el în Guvernul de la Bucureşti să-i înveţe pe „miticii” ineficienţi şi corupţi să facă treabă. Între aceştia, Traian Igaş, care şi-a luat bacalaureatul la vârsta de 24 ani a fost pus de Gheorghe Falcă ministrul Administraţiei şi Internelor. Dacă nu mergea reforma administraţiei şi Falcă era sufocat de birocraţia „suplimentară” de la Bucureşti,  cu care se luptă el la Alianţa Vestului, de ce nu i-a retras sprijinul politic locotenentului său Traian Igaş? 

 

(Foto) Sorin Blejnar, omul pus în fruntea ANAF de Gheorghe Falcă, primarul Aradului

 

O altă somitate din Arad cu care Gheorghe Falcă a fericit România a fost şeful ANAF, Sorin Blejnar, acuzat de multiple fapte de corupţie cu impact de zeci de milioane euro la bugetul statului. Libanezul Said Baaklini, aflat în legătura lui Sorin Blejnar, a recuperat ilegal de la ANAF TVA de 60 milioane euro. Totodată, Corina Creţu, comisar european pentru Dezvoltare Regională, a spus că Aradul a primit fonduri europene de la Guvernul României de 38,9 milioane euro în perioada 2014-2020, adică doar 2/3 din cât a furat Baaklini de la buget. Falcă, dacă nu ţi-au ajuns banii europeni de ce te-ai supărat pe Bucureşti? De ce nu i-ai cerut lui Blejnar, omul tău, să ia banii de la Baaklini şi să-i dea la bugetul statului?

 

 

Cine uită istoria riscă să o repete

 

 

Pericolul spargerii României, inclusiv ca urmare a separatismului şi regionalismului născut din diferenţe de dezvoltare regională este cât se poate de real. Şi odată întâmplat acest lucru să le iasă din cap autonomiştilor şi „trasilvaniştilor” români că vor avea o Transilvanie „europeană şi multiculturală”. Aşa ceva există doar în propaganda Ungariei şi doar când Transilvania a făcut parte din România, nu şi când a făcut parte din Austro-Ungaria sau din Ungaria horthystă. În cazul ipotetic al dezmembrării României, românii ardeleni ar avea parte de opresiunea şi masacrele din 1940, de după Diktatul de la Viena. Atunci românii au fost masacraţi nu doar de armata lui Horthy, ci şi de ungurii localnici, consătenii lor. 

 

 

S-au schimbat lucrurile de atunci? Nu cred, pentru că UDMR nu regretă nimic. Au construit statuie pentru Vass Albert, criminal de război, ucigaş de români şi evrei. În Transilvania au apărut organizaţii extremiste cu caracter terorist, gen „Mişcarea de Tineret 64 de comitate”. Doi dintre membrii organizaţiei respective, Beke Istvan Attila şi Szocs Zoltan au fost condamnaţi la închisoare pentru acte de terorism, ei au vrut să detoneze un dispozitiv exploziv la trecerea paradei militare de 1 decembrie în Târgul Secuiesc.

 

 

 

Elementele extremiste şi iredentiste din Transilvania îşi educă copiii în fanatism şi şovinism interetnic, asemenea teroriştilor Hamas din Fâşia Gaza. Priviţi acest video şi vă cutremuraţi. Iată cum extremiştii unguri au mutilat sufleteşte această fetiţă educată în spiritul urii antiromâneşti, care ar fi putut avea o copilărie şi o adolescenţă normale, fericite. Apropo, autorităţile pentru protecţia copilului au văzut acest video?

 

 

 

Soluţia

Soluţia este foarte simplă. Trebuie doar ca Ţara să fie condusă la toate nivelurile administraţiei de români pricepuţi şi cu dragoste de ţară. Ei trebuie să asigure o dezvoltare regională echilibrată, în conformitate cu politica de coeziune a Uniunii Europene. În privinţa tendinţelor autonomiste, separatiste şi iredentiste trebuie respetată cu stricteţe Constituţia, din moment ce România este un stat de drept. România este stat national unitar şi indivizibil. Punct. În domeniul infrastructurii eu nu cer decât respectarea masterplanului de transport al României precum şi traseul coridoarelor europene de transport, aşa cum există ele în prezent. În privinţa Constanţei şi a izolării şi marginalizării sale inclusiv prin proiecte aberante de infrastructură aici voi duce o cruciadă personală şi vă rog să mă urmăriţi pe Facebook, dar şi pe www.nicoletaploscaru.ro .

Sus inimile, români❗️💙💛❤️

Vom învinge❗️

Iubiţi Constanţa, iubiţi România❗️🇷🇴

 

 

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here