Scandalos! Jaful de 13 milioane euro din banii de spitale regionale

0

Ministrul Sănătăţii Sorina Pintea a venit „noaptea ca hoţii” la Spitalul Judeţean Constanţa ca să prindă „vinovatele” pentru dezastrul din Sănătate, anume asistentele-şefe de la Neurologie şi Unitatea de Primiri Urgenţe. În realitate, marele vinovat este ea însăşi, ministreasa pesedistă, care dă vina pe cei ce muncesc.

Ministrul Sorina Pintea a luat 13.000.000 euro dintr-un total de 150.000.000 euro, cât reprezintă fondurile europene alocaţi proiectului spitalelor regionale, pentru a-i da unor băgători de seamă trimişi de Banca Europeană de Investiţii (BEI). Aceştia nu vor face nicio treabă, însă vor fi plătiţi cu circa 800 euro pe zi de persoană, de unde şi suma imensă de 13.000.000 euro. Nu era nevoie de asemenea “experţi”pentru că Ministerul Sănătăţii plăteşte firme deja care îi fac asistenţa tehnică pentru proiectul spitalelor regionale, deci “experţii” nu vor avea ce face, ci doar vor “consilia”, adică îşi vor mai da cu părerea.

Sorina Pintea a semnat cu BEI Acordul de Cooperare prin care va plăti din banii României 12.899.600 EURO unei echipe de „experţi” cu rolul de băgători de seamă .

Chiar în comunicatul Ministerului Sănătăţii prin care se anunţă semnarea Acordului (1) se spune că rolul echipei de experţi va fi acela de “consiliere şi completare”, dar nu va înlocui, transfera sau îndeplini rolurile şi responsabilităţile omologilor relevanţi din cadrul Ministerului Sănătății, ori al Asistenţei Tehnice existente pentru Ministerul Sănătății”. Deci nu vor face experţii BEI Asistenţa Tehnică, ci doar vor „consilia”. Pe 13 milioane euro.

BEI este o instituţie financiară şi nu are experţi în management spitalicesc. Pentru aceasta, din banii României, BEI va angaja la rândul său firme şi experţi străini, care să îşi dea cu părerea pe lângă Sorina Pintea. Iar aceşti experţi sunt dintre cei cu pretenţii, plătiţi cu câte 800 euro pe zi.

Şochează faptul că cei 13.000.000 euro alocaţi pentru tăietorii de frunză la câini veniţi din străinătate reprezintă circa 9% din suma de 150.000.000 euro alocată de UE pentru spitalele regionale.

În timp ce Pintea aruncă pe fereastră 13 milioane euro, la Constanţa de trei ani nu avem Centru de Radioterapie şi bolnavii oncologici bat drumul la Bucureşti. Tot de trei ani s-a votat în CJ Constanţa construirea unui spital de oncologie la Eforie dar nu s-a bătut nici un cui. Nu avem nici spital materno-infantil şi spital de copii. În schimb constănţenii sunt bolnavi, suferinzi. La o populaţie de 630.000 de locuitori, în Judeţul Constanţa sunt 30.000 de bolnavi de cancer şi 30.000 de diabetici.

Şi mai e ceva. Dacă Ministerul Sănătăţii tot are de aruncat bani pe fereastră, atunci de ce nu angajează direct experţi români, de ce dă aceşti bani BEI, ca să angajeze experţi în nimic din străinătate? Românii chiar nu mai pot trăi în ţara lor?

(1) http://www.ms.ro/2019/07/08/acord-de-colaborare-intre-ministerul-sanatatii-si-banca-europeana-de-investitii-pentru-asigurarea-asistentei-tehnice-necesare-pentru-constructia-spitalelor-regionale/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here