Salariile nu au mai crescut de 10 ani. Ţara merge pe un drum greşit

0

 

Eu ţin cu românii. Consider că salariile din România sunt mizerabile şi salariaţii români sunt exploataţi. Voi publica mai multe analize şi mesaje în acest sens. Salariile pot fi mărite, românii au dreptul să trăiască bine, nu vă luaţi după politicienii care se opun, din cauză că dreptul românilor la un salariu bun ar naşte “inflaţie”, sau că salariile sunt mici din motive de “productivitatea muncii”. Acestea sunt pretexte şi minciuni pentru a nu ne mări salariile. Toţi aceşti politicieni fie nu vor să supere nici cu o floare multinaţionalele, fie sunt nişte inculţi care repetă şi ei ce-au auzit pe la televizor, fără să ştie ce vorbesc.

Apropo, românii au cea mai mică durată medie de viaţă dintre statele UE. Aţi pomenit vreun partid sau guvern care să-şi propună în mandatul său creşterea speranţei medii de viaţă a românilor măcar cu o lună? Avem cele mai mici salarii din UE. Aţi auzit de vreun partid care să-şi propună majorarea salariilor? Nu mă luaţi cu măririle lui Dragnea. Acestea sunt doar la bugetari, iar în România, conform Eurostat, doar 19% dintre salariaţi sunt bugetari (1) Dar ceilalţi care lucrează în privat ce vor face? Plus că aceste măriri au generat multe nedreptăţi între diferite categorii de bugetari. Şi fiind făcute din pix, aceste majorări ale PSD nu sunt durabile, vor fi mâncate de inflaţie.

Vă dau un singur exemplu. Astăzi Institutul Naţional de Statistică a anunţat creşterea preţurilor pe ultimul an. Cartofii s-au scumpit cu 29%, gazele cu 16,61% şi combustibilii cu 8,58%. Dar clementinele, mango şi papaya, precum şi scobitorile nu s-au scumpit. Aşa că s-a făcut o medie a scumpirilor şi Dragnea cu Vâlcov ne-au anunţat că inflaţia ar fi de numai 5%. Ne prostesc în faţă.

Vestea proastă este că ne-au sărăcit, muncim degeaba. Salariile au stat pe loc în ultimi 10 ani dacă ţinem cont de inflaţie. Ei ne jupoaie. În anul 2008, în urmă cu 10 ani, salariul net reprezenta 74% din salariul brut, diferenţa dintre net şi brut fiind impozitele şi contribuţiile. În anul 2018 ponderea salariului net în cel brut este de numai 60%. Adică din 2008 încoace ne-au luat încă 14% din salariul brut, drept impozite şi contribuţii. În anul 2008 salariul mediu net era de 1361 lei. În anul 2018 salariul mediu net este de 2792 lei (2).

În ultimii 10 ani inflaţia cumulată a fost de 43%. Deci 43% din 2792 lei, înseamnă 1200,56 lei. Dacă scădem 1200,56 lei din 2792 lei, cât este salariul mediu net actual, acesta înseamnă de fapt 1591,44 lei la valoarea banilor din 2008. Aşadar, din 2008 până în 2018 salariul mediu net a crescut doar de la 1361 lei la 1591 lei. Salariul mediu net a crescut în 10 ani doar cu 230 lei!

Este foarte trist. 30 de ani ne-au chinuit cu “tranziţia” şi “reformele”, spunându-ne că odată cu trecerea la economia de piaţă şi apoi cu aderarea la UE va fi bine pentru români. După toate aceste eforturi şi sacrificii impuse românilor, după distrugerea economiei naţionale în anii 1990-2000, după înstrăinarea a ceea ce a mai rămas din industrie, înstrăinarea a jumătate din terenurile agricole, cedarea pieţei comerţului cu amănuntul către corporaţiile străine, pierderea a 4 milioane de locuri de muncă şi emigrarea a 4 milioane de români care au plecat unde au văzut cu ochii, acesta este rezultatul?? În primul deceniu de la aderarea la UE (1.01.2007) salariile au crescut doar cu 230 lei. Cine poartă răspunderea pentru acest eşec monumental, pentru năruirea speranţelor românilor?

Eu sunt o europeană convinsă şi NU susţin că de la aderare şi până acum, 2008-2018, UE este de vină că salariile practic au stagnat, iar românii nu s-au ales cu nimic din toate promisiunile care li s-au făcut pentru a accepta sacrificiile. NU este de vină UE, ci guvernanţii care ne-au condus, pentru că sunt lipsiţi de patriotism, ei nu ţin cu românii. Dacă ar fi fost patrioţi, ar fi putut profita de oportunităţile oferite de aderarea la UE pentru a creşte nivelul de trai al românilor.

În timp ce alții s-au îmbogăţit în ultimii 10 ani, noi am stat pe loc sau am sărăcit. Au fost guvernele Boc, Cioloş, guvernele lui Dragnea şi nu s-a schimbat nimic. Oameni buni, nu-i mai credeţi, ce să vă spună? Că în următorii 10 ani va fi mai bine dacă-i lăsăm tot pe ei?

Sus inimile români❗️💙💛❤️România e ţara noastră❗️🇹🇩 Vom învinge❗️🤘🏻

(1) http://www.gds.ro/Bani-afaceri/2018-07-17/cati-bugetari-avem-si-cat-ne-costa-salariile-lor/

(2) https://evz.ro/statul-bani-angajati-salarii-brut.html

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here