Ca urmare a solicitării de informaţii publice a unui site de ştiri, DNA a răspuns vineri că dosarul în care a fost implicat ziaristul, realizatorul de radio şi activistul civic Liviu Mihaiu a fost clasat. Fapta nu există. Mai mult, dosarul a fost clasat din august 2018, adică acum opt luni, dar nu s-a ştiut nimic până acum. De ce procurorii nu l-or fi anunţat şi pe „inculpat” şi pe avocaţii săi, care au aflat vestea din presă, nu ştiu, mă depăşeşte. Şi nu ştiu de ce or fi aşteptat opt luni ca să-i întrebe cineva de vorbă, pentru a anunţa clasarea dosarului. Asta dacă nu cumva şi-or fi aranjat singuri întrebarea, ca să aibă motiv să răspundă, pentru a închide povestea.
Însă nimic nu va mai fi pentru Liviu la fel ca înainte. I s-a distrus cariera, a fost supus oprobiului public, împroşcat cu noroi, i s-a strigat „la puşcărie!” când mergea pe stradă. Nimeni nu merită aşa ceva, şi cu atât mai puţin Liviu Mihaiu, care după 30 de ani de luptă a rămas acelaşi ziarist sărac şi rebel, în timp ce foştii săi colegi de redacţie, atraşi de mrejele politico-financiare, epatează cu averile lor.
Am intrat amândoi cam în aceeaşi epocă în viaţa publică. El a fondat „Caţavencu” şi apoi „Academia Caţavencu” în 1990 iar eu am intrat în PNŢCD în 1992. De-a lungul acestor ani îmi amintesc cum politicienii şi înalţii funcţionari publici ori şefii de companii naţionale cumpărau înfriguraţi în fiecare miercuri „Academia Caţavencu”, ca să vadă dacă nu cumva apar şi ei la pagina 3, de „Dezvăluiri”. Îmi amintesc de anii ’90 preşedinţii şi prim-miniştri României, indiferent cum se numeau ei, onorau cu orice preţ invitaţiile la „Balul Academiei Caţavencu”. Îmi amintesc şi cum sub regimul Iliescu serviciile de informaţii interceptau telefoanele redacţiei şi apăreau în presă stenogramele cu conversaţiile faimoasei femei de serviciu de la „Academia Caţavencu”, care mai suna şi ea acasă.
Îmi amintesc apoi de anii 2000, şi de campaniile lui Liviu Mihaiu de salvare a naturii şi frumuseţilor naturale ale României, ori a specificului cultural, cum au fost „Salvaţi Delta” ori „Salvaţi Vama Veche”. După dezastrul presei, ca urmare a crizei economice dar şi a dispariţiei „mogulilor de presă”, acest redutabil ziarist a reuşit să reinventeze „Radio Guerilla”, iar emisiunea sa de la ora 13.00 – 14-00 cred că este cea mai tare din FM-ul românesc
Liviu Mihaiu a făcut multe pentru democratizarea ţării şi ruperea de trecutul comunist, pentru lupta cu bandiţii şi salvarea a cât se mai putea din avuţia naţională, pentru întoarcerea ţării în familia occidentală, de unde ţara a fost ruptă cu brutalitate de ocupantul străin. Dacă nu a primit nici un ordin sau decoraţie din partea statului român, aşa cum au primit fără nici un merit hoardele de profitori cu ceafa groasă, ar fi meritat măcar să fie lăsat în pace.
Presupun că pentru aceste rânduri voi deveni şi eu ţinta invectivelor, dar nu îmi pasă. Niciodată nu am lovit un om căzut la pământ, ba dimpotrivă, i-am întins mâna. Iar Liviu nici este căzut la pământ, sau dacă cumva o fi fost, tocmai s-a sculat, şi pre mulţi îi va popi!
Şi cel mai important lucru este acela că eu nu mă lepăd de prieteni. Liviu, îţi mulţumesc pentru prietenia ta! 🤝
