Disperare mare printre securiștii care îl vor primar pe Vergil Chițac

0

Disperare mare printre securiștii care se chinuie, în zadar, să-l scoată primar pe Vergil Chițac. Toate datele arată că marioneta lor a pierdut alegerile. Or fi ei profesioniști ai războiului informațional, propagandei negre și dezinformării, dar așa este când “lucrezi cu materialul clientului”, mai dai și gherle. Nu poți chiar să faci din rahat bici, și să mai și troznească.
Aflați în criză, mercenarii electorali ai lui Vergil Chițac recurg la cele mai josnice metode. Au scris minciuni gogonate în “programul” de candidat, au încercat tentative de defăimare a concurenților electorali prin folosirea ziariștilor corupți, cum au încercat împotriva mea, săptămâna trecută. Acum au trecut la tentativa de manipulare prin sondaje de opinie.
Au apelat la Marius Pieleanu, un sociolog dispus să le facă pe plac. Pentru că Pieleanu este cunoscut ca omul PSD și al Antenelor, au socotit că ar fi cel mai potrivit ca să îl bage pe Chițac “pe steroizi”. Chipurile, dacă chiar și un pesedist îl dă pe locul 1 pe Chițac, înseamnă că chiar așa e!
Pieleanu se pretează la așa ceva. Este cunoscut pentru sondaje manipulatoare. De exemplu, prin sondajul de la ieșirea de la urne de la alegerile parlamentare din 2016, când a dat PRU, partidul fugarului Sebastian Ghiță cu 5%. Scopul a fost să inducă în eroare organele de urmărire. Prin sondajul lui Pieleanu, Ghiță a transmis organelor de urmărire că ar mai avea în noaptea alegerilor imunitate parlamentară, că a trecut pragul electoral, astfel încât să nu-l aresteze la miezul nopții, când îi expiră mandatul de deputat și pierdea imunitatea. În acea noapte, Ghiță “a rupt filajul”, a scăpat de sub urmărire și a reușit să fugă din țară.
La europarlamentarele din 2019, Pieleanu a umflat PSD la comanda papușarilor Vioricăi Dăncilă, cum îl umflă acum pe Chițac. Pieleanu a dat atunci, la comandă, PSD cu 33%, deși la vot a obținut numai 23%.
De altfel, dacă sondajul de rujat Chițac ar fi fost “pe bune”, ar fi fost efectuat de INSCOP Research, institutul cu care are contract PNL. Dar cei de la INSCOP țin la reputația lor, nu s-ar fi pretat la găinăriile lui Pieleanu. Oamenii din conducerea INSCOP, fostul diplomat de la Washington, Remus Ștefureac, sau Darie Cristea, profesorul de sociologie de la Universitatea București, i-ar fi aruncat pe scări pe combinatorii lui Chițac, dacă aceștia ar fi îndrăznit să le propună măsluirea unui sondaj.
Mercenarii lui Chițac, care l-au tocmit pe Pieleanu să măsluiască sondajul, au acționat după manual. Obiectivele lor au fost următoarele:
– Să convingă alegătorii de ideea “votului util”. Chipurile niciun alt candidat în afară de Chițac nu ar avea șanse și orice vot dat altcuiva este un vot irosit.
– Tactica “Band wagon”. Vine de la americani, pe scurt înseamnă șansa alegătorului să se dea cu “câștigătorul”, în acest caz ratatul politic Vergil Chițac.
– Polarizarea electoratului. Chipurile ar fi un meci între doi candidați mari, și atunci intervine polarizarea, voturile părăsesc candidații mai mici și se duc la cei mari.
Pieleanu l-a dat pe Chițac cu 36%, un procent aberant, pentru că are mai puțin de jumătate din acest scor. Pe mine nu au avut tupeul să mă măsoare. Pentru că sunt prea mare, deja l-am întrecut pe Chițac. Dacă ar fi îndrăznit să-mi atribuie procente mici, ar fi fost mai complicat să atribuie procentele mele reale altor candidați. Așa că au socotit că este mai prudent să nu mă măsoare deloc!
Pentru a încerca să obțină în rândul electoratului fenomenul polarizării, dar și pentru a promova ideea “votului util”, dintre candidații mai mici, au dat-o doar pe Corina Martin că ar trece pragul electoral. În realitate, vor trece pragul și Horia Constantinescu, și Mircea Dobre de la Pro-România și probabil și Claudiu Palaz de la PMP, deși acum se zbate pe la 4%. Din păcate pentru Chițac și combinatorii lui, nu va fi nicio polarizare la alegerile din Constanța.
Eu sunt candidat independent pentru funcția de primar al Municipiului Constanța. Nu sunt analist. Am făcut o excepție în acest caz. Pentru că am ieșit la luptă cu mafia politică. Nu le permit să vă mintă și să vă înșele. Iar metodele murdare ale echipei lui Chițac mă dezgustă.
Chițac, aseară erai euforic, aveai 100% în sondaje.

Dimineață însă, trezirea e cruntă. Parca te-a călcat un camion. Te doare și capul rău de tot!
Ai 3 soluții la alegere să scapi de suferințe:
1. Zeama de varză.
2. Ciorba de burtă.
3. Ciorba de potroace.
Sau și mai bine, du-te și te culcă!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here