De ce şi-a pus Darius Vâlcov “fetitza” la Agenţia Naţională a Medicamentului

1

Ministrul Sănătăţii a numit-o pe Adriana Cotel, cunoscută ca “apropiată” a lui Darius Vâlcov (eminenţa cenuşie a Guvernului Dăncilă) în funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (ANMDM). AMDM reglementează o piaţă de peste 8 miliarde euro, unde bătălia este pe viaţă şi pe moarte. Conform unui proiect de lege depus la Parlament, AMDM va reglementa în plus şi piaţa de 2 miliarde euro a suplimentelor alimentare, cele pe care le vedem zilnic în reclame la TV şi despre care unii cred greşit că ar fi medicamente. Ce-ar putea face “fetitza” lui Vâlcov odată pusă şefă peste 10 miliarde euro? Vă explic eu.

AMDM avizează toate medicamentele care intră pe piaţa românească. De exemplu, medicamentele inovative sunt cele create de o firmă care deţine apoi dreptul de autor, exclusivitatea timp de 10 ani asupra medicamentului. După trecerea celor 10 ani şi alte firme pot produce medicamente identice, cu aceeaşi substanţă activă, dar care trebuie să poarte un nume diferit. De exemplu, aspirina e doar cea produsă de firma germană Bayer şi este medicament inovativ. Tabletele de “Acid acetilsalicilic” sunt fix acelaşi lucru, dar nu au dreptul să se numească aspirine, fiind medicamente generice. Medicamentele inovative în general sunt scumpe, de genul citostaticelor. Le produc vreo trei firme în lume şi care intră prima pe o piaţă în general o şi păstrează, până când trec cei 10 ani şi pot fi făcute apoi medicamente generice.

“Şefa” Adriana Cotel se va duce să-l întrebe pe Vâlcov care anume dintre medicamentele inovative ar trebui să primească avizul de la AMDM pentru a intra pe piaţa românească şi acesta îi va explica ce şi cum. “Şefa” poate şi să scoată produse de pe piaţă. Acum câteva zile AMDM a scos de pe piaţă crema naturistă Aur Derm (foto). Vă daţi seama câte produse dubioase sau de-a dreptul toxice se află pe piaţă?

AMDM avizează funcţionarea farmaciilor şi stabileşte condiţiile tehnice care trebuie îndeplinite pentru aprobarea funcţionării. Dacă vrei farmacie trebuie să treci mai întâi pe la “şefa”. AMDM stabileşte câte farmacii trebuie să fie într-o localitate, la ce distanţă una de alta etc.

AMDM avizează şi toată tehnica medicală care intră în ţară, de la computere tomograf de zeci de mii de euro până la tensiometre, chinezării la preţ de 100 lei la supermarket. Toată liota de importatori vine cu săru’ mâna la “şefa” (după ce mai întâi ar cam trebui să treacă pe la Vâlcov).

O altă atribuţie importantă este că AMDM fixează preţul de vânzare al produselor dar şi marjele de profit ale importatorilor şi distribuitorilor. Vă daţi seama ce înseamnă asta? Dacă vrei să vinzi cu preţ mai mare medicamentele te duci la “şefa”. Dacă vrei o rată a profitului mai mare pentru afacerea ta cu medicamente tot la “şefa” te duci.

Statul român este bolnav. Autorităţile de reglementare nu lucrează pentru binele cetăţenilor ci sunt puse în slujba marilor corporaţii străine. Lucrează de fapt împotriva românilor, ca o armată de ocupaţie. În România sunt vreo cinci mari companii importatoare de medicamente şi vreo 6-7 lanţuri farmaceutice mari. Vă las pe voi să vă daţi cu părerea. AMDM, fie condusă de Vâlcov, fie de tehnocraţii lui Cioloş ori de partidele de dreapta, pentru cine credeţi că a lucrat în toţi aceşti ani? Pentru companiile “Big Pharma” sau pentru români? Cei dintre voi, care mai sunteţi preocupaţi de politică şi de balivernele politicienilor, aţi auzit vreodată un partid care să denunţe crimele împotriva poporului român prin afacerile cu medicamente? Este un atentat la adresa fiinţei naţionale. Credeţi că întâmplător românii au devenit cei mai insensibili la antibiotice? Asta nu e din senin.

Eu am suferit mult, m-am luptat cu boala şi am văzut moartea cu ochii! Nu mă mai tem de nimic, şi cu atât mai puţin de aceste loaze! Eu ţin cu românii şi lupt pentru dreptate!

Sus inimile români❗️💙💛❤️ România e ţara noastră❗️🇹🇩

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here