Bomba RADET. Făgădău, pleacă! Dispari!

0

Constanţa stă pe o bombă care poate exploda oricând. Primarul Decebal Făgădău agravează problema în loc să facă ceva pentru a rezolva. Făgădău ne bagă în datorii şi mai mari ca să-şi facă el campanie electorală. Asemenea cinism şi nesimţire nu am mai întâlnit.

La Constanţa gigacaloria costă 275 lei, în timp ce la Bucureşti costă 163 lei. RADET şi CET Palas sunt ambele în insolvenţă. CET Palas cere RADET o datorie istorică de milioane euro pe care RADET nu o recunoaşte. Furnizorii de gaze şi alte utilităţi nu mai vor să aprovizioneze CET Palas din cauza datoriilor. Dacă CET Palas se opreşte, constănţenii vor îngheţa la iarnă.

Decebal Făgădău pretinde că a găsit soluţia şi a venit cu un proiect în Consiliul Local prin care Primăria să cumpere de la CET Palas magistralele de transport ale agentului termic contra sumei de 2,3 milioane lei. Decebal Făgădău va păgubi bugetul nu doar cu această sumă, dar va prelua la buget şi partea din pierderile din rețea pe care în prezent şi-o asumă CET Palas.

Primarul Constanţei afirmă că preia magistralele de transport de la CET Palas cu scopul de a le moderniza, pentru a elimina pierderile, operaţiunea costând circa 65 milioane euro, pe care Făgădău pretinde că îi va obţine din finanţări europene, ca urmare a proiectului pe care îl va depune în luna septembrie. Numai că Primăria Constanţa nu are cum să obţină 65 de milioane euro, din moment ce în exerciţiul financiar multianual 2014 – 2020 al Uniunii Europene a reuşit să atragă ZERO fonduri europene. Pe lângă aceasta, Primăria ar trebui să asigure şi co-finanţare şi nu are prevăzute asemenea sume în buget.

În realitate, Decebal Făgădău este perfect conştient că nu va face nimic pentru a rezolva problema RADET și a reabilita rețeaua de conducte. Nu va avea nici timp, nici bani şi ştie că nici nu poate. El a recurs la manevra cumpărării magistralelor CET Palas din banii constănţenilor în scop pur electoral, pentru ca la anul, în campania electorală, să se laude că „a demarat” proiectul. Nu va demara nimic.

Ticăloşia lui Făgădău este cu atât mai mare cu cât problema căldurii şi apei calde riscă să se transforme într-un dezastru urban în Constanţa. Făgădău ştie asta. E primar interimar din 2015 şi primar ales în 2016. Nu a făcut nimic timp de atâţia ani iar acum, la spartul târgului, încearcă să arunce praf în ochii constănţenilor. Ruşine Făgădău, dă-ţi demisia!👎🏻

Nenorocirea de la RADET pe înţelesul tuturor

Agentul termic, căldura şi apa caldă adică, sunt produse de Electrocentrale Constanţa (CET Palas). Pe reţeaua de transport (magistrale, conducte) agentul termic de la CET Palas este livrat la punctele RADET, compania municipală, care la rândul ei distribuie apoi agentul termic în casele constănţenilor.

CET Palas se află în insolvenţă. RADET se află în insolvenţă. CET Palas pretinde că are de încasat de la RADET o datorie istorică de sute de milioane lei, pe care RADET însă nu o recunoaşte. Ambele companii au fost duse de râpă de cei numiţi politic. RADET s-a aflat sub primăria lui Mazăre şi Făgădău, iar consiliul de administraţie şi directorul CET PALAS au fost numiţi de ALDE, directorul Cătălin Marius Deconescu, vicepreşedinte ALDE Constanţa , având un salariu de 200.000 lei pe an. De când CET Palas a intrat în insolvenţă are administrator judiciar.

Pierderile sunt foarte mari, nu doar din cauza furturilor, dar şi pentru că nu s-a investit. La RADET Bucureşti s-a anunţat că pierderile ar fi de 60%. La Constanţa nu s-a făcut nici măcar un studiu, dar prin comparaţie s-ar putea ca pierderile să fie cam tot de 60%, ca la Bucureşti. Căldura se pierde fie pentru că ţevile sunt sparte şi curge, fie pentru că ţevile nu sunt bine izolate.

Pierderile RADET şi CET Palas sunt incluse în facturile constănţenilor. La căldură cred că plătim cele mai scumpe tarife din România. La începutul anului Consiliul Local Constanţa a votat un tarif de 275 lei pe gigacalorie, în timp ce în Bucureşti tariful este de 163 lei/gcal. Problema este agravată şi de consumul mai mare de căldură în Constanţa. În Bucureşti blocurile sunt izolate termic, pentru că au fost anvelopate. Decebal Făgădău nici de anveloparea blocurilor nu a fost în stare.

Cetăţenii Constanţei s-au debranşat în masă de la RADET. Din 300.000 constănţeni doar 100.000 mai primesc căldură şi apă caldă de la RADET. Aşa cum boierii îi legau de glie pe ţărani, îi împiedicau pe ţărani să fugă de pe moşie pentru ca aceştia în continuare să plătească bir boierului, tot aşa RADET refuză să autorizeze debranşările, pentru a-i tine în continuare captivi pe “iobagii” constănţeni, să poată lua bir de la ei. Dacă autorizaţiile de debranşare s-ar da mai repede, probabil că numărul constănţenilor care ar refuza serviciile RADET ar fi mult mai mare.

Când va veni o nouă administraţie se va lovi de grave probleme. De exemplu, dacă va continua ritmul debranşărilor de la RADET şi să zicem că în loc de 100.000 constănţeni sau circa 50.000 apartamente, vor rămâne doar 50.000 locatari sau 25.000 apartamente, cu tendinţă de scădere, va mai fi rentabilă investirea sumei de 65 milioane euro pentru mai puţini abonaţi? Se va mai recupera investiţia? Finanţatorii vor fi dispuşi să dea credite sau să aloce fonduri pentru o reţea folosită de un număr din ce în ce mai redus de abonaţi? În unele oraşe mai mici, regiile comunale de căldură şi apă caldă s-au închis de 20 de ani, dar credeam că nouă nu ni se va întâmpla asta, pentru că Constanţa este o metropolă, nu un orăşel minier. Dar uite că se întâmplă!

Dar ce vom face la iarnă? Dacă furnizorii de apă şi gaze vor refuza să mai aprovizioneze CET Palas din cauză că nu sunt plătiţi şi aceasta îşi va încheia activitatea? Sau dacă CET Palas va invoca datorii ale RADET şi va refuza aprovizionarea cu apă caldă şi căldură?

Adevăratele probleme ale Constanţei sunt foarte grave, dar mafia care de 20 de ani conduce oraşul nu a fost interesată să le rezolve. Ei au fost prea ocupaţi să ne fure…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here